Forum

You need to log in to create posts and topics.

Satul din Slatina Nera, haiducul Adam Neamtu si corul de barbati din sat

"...satul Slatina Nera îşi poartă poveştile de demult, amintind de vestitul haiduc al locului, Adam Neamţu, născut aici şi a cărui casă încă mai există.

Aici, spun bătrânii, Adam Neamţu (pe numele lui adevărat Adam Duma), numit aşa după hainele orăşeneşti, pe care le îmbrăca, ar fi funcţionat ultima dată ca învăţător, renunţând la meseria nobilă, pentru a face dreptate neamului lui de opincari, batjocoriţi de mai marii zilei, acel om care a vârât spaima în rândul îmbogăţiţilor, din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Prins şi condamnat, pe nedrept, la moarte de către maghiari, acesta reuşeşte să obţină graţierea de la împăratul din Viena, care şi-a exprimat admiraţia pentru faptele lui, ca şi pentru faptul că eroul nu avea pe conştiinţa lui nicio crimă, dorind chiar să-l cunoască.

Guvernul din Budapesta a făcut, însă în aşa fel, încât actul de graţiere să ajungă abia după ce

eroul a fost spânzurat, pe dealul Guzaina, lângă Vârşeţ 377 .

În hotarul satului Slatina-Nera se află locul numit Spre Răsărit, aproape de o pădure a Potocului. Acolo, Străin Rica, vărul lui Adam Neamţu, avea un sălaş. În el se ascundea voinicul venind pe furiş din haiducie

Despre condiţiile de viaţă din interiorul comunităţii, aflăm tot prin talentatul condeier plugar Iosif Chirilă, care, în expunerea sa, se înconjoară de cei mai bătrâni oameni ai satului, în număr de şapte, într-un fel de sfat al bătrânilor pentru ca, prin înţelepciunea specifi că, să refacă, într-un mod aparte, faţa satului, parcă dosită de faldurile întunecate ale unui prezent care, în propriile căutări, şi-a pierdut măreţia de altădată: „noi ştim din bătrâni că sălaşele au apărut pe la începutul secolului al XVIII-lea. Mai ştim, din spusele bătrânilor, că în aria vestică a hotarului, şesul de După Faţă,

nu se putea cultiva, Aici se topeau cânepile în băltoace… În felul acesta oamenii s-au retras pe dealuri, statornicindu-se aici, în colibele lor şi îndeletnicindu-se cu păstoritul, ca ocupaţie de bază, apoi prin defrişări, să-şi creeze pământ arabil de la jumătate până la 2 jugăre. Se cultiva cu precădere porumb, secară, cartofi şi chiar grâu, în ultimul timp.

Într-o perioadă relativ scurtă, pe dealurile numite Bololoi, Văi, Cădia, Micoş, şi Vultur, apoi chiar sub poalele acestora, pe lunca Nerei, ori mai aproape de sat, în izlaz, s-au ridicat sălaşe. Acestea aveau ca locatari bătrânii, deseori pe timp de vară şi copiii, care dădeau o mână de ajutor la păzitul şi mulsul oilor, la măturat strunga, la cărat apa, din fântânile de sub dealuri, din sfârcurile cărora curgea apa, limpede ca lacrima…Mie-mi povestea străbunica mea, că şi-a petrecut copilăria în Văi, la sălaş, unde familia îşi ţinea oile, viţeii şi porcii, printre care şi două scroafe de prăsilă.

Asta era imediat după 1800. Ea povestea deci, că până la vârsta de 12-13 ani nu a purtat vara decât o cămaşă lungă, din cânepă 379 .

Remarcabil tablou al vieţii comunitare, unde pământul arabil, deşi era puţin, devenea sufi cient pentru nevoile inerente, numărul de aproximativ 80 de sălaşe acoperind cu prisosinţă necesităţile economice.

O altă îndeletnicire caracteristică este aceea a olăritului, care s-a practicat de numeroşi olari până la mijlocul secolului XX. La trecerea dintre veacul al XIX-lea, spre secolul XX este amintit printre olari şi Matei Duma, nepotul învăţătorului şi haiducului Adam Duma care, sărac fiind, învaţă de la săteni meşteşugul, care l-a scos din impas.

Un alt olar, Pavel Nicola, arămas în conştiinţa sătenilor pentru ideile sale originale în mdelarea chipurilor din lut sau a măştilor executate, dar şi prin priceperea şi gingăşia obiectelor lucrate. Materia primă, lutul galben-auriu era extras din Văi sau Valea lui Andrei şi se făcea în tovărăşie.

Vasele erau diferite şi, în funcţie de necesităţi, nesmălţuite sau smălţuite, în verde, brun şi alb.

Smalţul provenea dintr-o rocă, care se ardea ca piatra de var, după care era măcinată la râşniţă. Praful se înmuia în apă şi era folosit cu ajutorul unui corn de viţel 380 . Uneori, în culoarea smalţului apare şi galbenul.

Slatina Nera care, în vechime, se numea doar Slatina, este una dintre localităţile renumite în ceea priveşte corul, continuarea tradiţiei culturale făcându-se până în zilele noastre.

Teodor Roşu, cunoscut ca primul condeier plugar, în acelaşi timp, şi cantor bisericesc, înfi inţează în 1890 corul bisericesc, care, în 1907, este preluat de învăţătorul Teodor Murgu.

În acelaşi an se înfiinţează şi Reuniunea de Cetire şi Cântare. Pe lângă cântecele cu caracter religios

apare prima oară cântecul naţional Hora nouă, de I. Vidu.

Vidu Guga, ţăran dirijor, din Mercina, devine instructorul corului, care va cunoaşte succesul la diferitele emulaţii la Oraviţa, Timişoara 382 . Din 1970, fiul condeierului plugar I. Chirilă, profesorul de muzică Nicolae Chirilă a ridicat acest cor la nivel naţional.

În 1935, în cadrul Reuniunii de Cetire şi Cântare mai funcţionează şi o fanfară, instruită de Neda, din Ilidie, având 12-14 instrumentişti şi instrumente aduse din Cehoslovacia, cu bani împrumutaţi de la Banca din Sasca..."

sursa: "TIPOLOGIA AŞEZĂRILOR RURALE DIN VALEA CARAŞULUI, JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN", Volumul 1, 2011, MARIA MÂNDROANE