So? ia se intalne? te cu Beaua. Main Navigation
My WEAKNESS 🔥❤️ |Căle| {SHOT}
Are So? ia se intalne? te cu Beaua închis la culoare, nu? Luni, 4 martie La prima oră, cineva ne bate la ușă. E fratele meu. Mi se pare firesc să îl văd în casă, deși intra pentru prima dată în acea garsonieră.
Yu Yu Hakusho: Ghost Files
Mă gândesc că a venit să locuiască cu noi. Mergem la psiholog. Mă îmbrac, dar mă cuprinde teama. Simt că nu se poate, e prea greu pentru mine să ies pe stradă cu cineva care m-a abuzat. Prezența fratelui meu îmi dă încredere, dar… dacă și el vrea să îmi facă rău? Îmi tremură carnea pe mine de teamă, dar ies din casă. În lift, îi cer iertare fratelui meu. Amintiri ireale îmi vin în minte — acum, cred că am fost abuzată în copilărie de tata. Sunt murdară, îmi zic, sunt foarte murdară.
Account Options
La orele dimineții, ajungem la Spitalul Colțea, iar eu cred în continuare că sunt filmată. Trecem pe lângă o biserică în construcție și le spun că aș vrea să intru, dar ei mă opresc. Ajungem, în sfârșit, la doctor.
Mai târziu aveam să aflu că, în starea în care eram, mai mulți psihologi îi recomandaseră prietenului meu să sune la Protocolul, în astfel de cazuri, implica o cămașă de forță, poliție și salvare. El a decis să nu mă traumatizeze astfel, așa încât am urmat pașii mai blânzi — o consultație și, mai târziu, spitalul. Când intru în cabinetul medicului de la Colțea, eu nu știu nimic din toate astea și am senzația, în continuare, că sunt în filmul turcului meu.
Mi se pare că doctorul seamănă cu un actor cunoscut și încep să tremur. Ce film e ăsta? Când o să mă întâlnesc cu iubitul meu?
A murit acum nouă luni și eu încă sufăr. Medicul nu pune prea multe întrebări, eu nu dau prea multe răspunsuri.
Opresc în fața blocului și cobor de pe nebunia asta.
În tot timpul consultației, nu îi vorbesc despre niciuna din ideile mele delirante. Pentru că nu le cred delirante. Cred, de fapt, că iubitul meu și fratele meu îmi ascund un secret, iar drumul pe care îl parcurgem e un drum către bărbatul imaginar.
Ieșim din spital și, din nou, cumpăr o cafea. Sunt calmă fiindcă știu că sunt actrița principală dintr-un film regizat de iubitul turc. Când ajungem la spital, am senzația că nu e un spital adevărat, ci un platou de filmare.
Femeia care mă consultă, medic, are un nume care îmi e familiar — atât de familiar, încât mi se pare inventat. Îi spun și ei povestea cu mama mea moartă și îmi spune că ar vrea să mă țină câteva zile, ca să îmi dea niște pastile. Mă gândesc că e un test pe care mi-l dă iubitul meu imaginar și că dacă trecem de scena asta din film, voi putea să mă întâlnesc în sfârșit cu el.
Toate gândurile astea le păstrez pentru mine, așa că nimeni nu știe ce e în mintea mea. Mai târziu, aveam să aflu că prietenul meu real vorbise dinainte cu psihiatrii care știau că mă comportasem bizar, dar au decis să mă interneze voluntar — deci, să semnez pentru propria-mi internare. Eram psihotică — adică pierdusem complet contactul cu realitatea, iar medicul avea să scrie inițial un diagnostic de depresie psihotică, pornind de la ceea ce îi spusesem despre mama mea.
În realitate, psihoza era mai puternică decât depresia. Termenul de psihoză vine din limba greacă, de la psyche — minte, suflet.
Poate veni la pachet cu credințe iraționale așa cum erau ale mele, dar și cu halucinații. Nu este considerată o boală în sine, ci un simptom al unei boli mai grave. Patru sunt bolile care au ca simptom psihoza: schizofrenia, tulburarea bipolară, tulburarea schizoafectivă un soi de combinație între tulburarea bipolară și schizofrenie și, nu în ultimul rând, depresia. Statisticile spun că unu din patru oameni care se confruntă cu depresia au simptome de depresie psihotică.
În ciuda credințelor delirante, psihoza nu trebuie confundată cu psihopatia — psihopații nu pierd contactul cu realitatea și, de regulă, sunt violenți. Psihoticii sunt rareori violenți, în schimb sunt predispuși abuzurilor și devin foarte vulnerabili.
În cazul meu, pe baza informațiilor pe care le dădusem, medicul de la Obregia identificase faptul că sunt deprimată, fără să știe însă despre gândurile mele iraționale și fără să știe că, la fel de ușor, treceam de la o stare de depresie majoră la fericire — un simptom de afecțiune bipolară.
Vreme de o oră, împreună cu medicul, am analizat formularul de consimțământ din ce în ce mai îngrozită, la gândul că oamenii ar putea să mă opereze pe creier fără ca eu să știu.
Nebun în România. O mărturie
Am avut noroc: medicul a avut răbdare, mi-a explicat fiecare paragraf și eu, So? ia se intalne? te cu Beaua cele din urmă, am semnat. Fratele și prietenul meu au plecat și am ajuns într-un salon cu două femei pe care nu le credeam cu adevărat paciente, ci, evident, actrițe.
Am adormit și, când m-am trezit, am găsit alături de pat trei sacoșe. Prietenul meu fusese la magazin și cumpărase lucruri de care are nevoie un om abia caut femeie curatenie targoviste în spital.
Eu, însă, am continuat filmul, imaginându-mi că fiecare sacoșă era de la câte o persoană anume: una de la iubitul meu imaginar, una de la cel real, una de la fostul meu iubit. Pare complicat și întreaga poveste capătă textura unui vis, dar așa m-am gândit atunci. Am început să sortez lucrurile din sacoșe și am păstrat tot ce era închis la culoare. Din fericire, prietenul meu îmi adusese tăiței cu sos de soia și pui — hrană închisă la culoare, așa că am mâncat-o. Ce era deschis la culoare nu am mâncat.
Privind retrospectiv, cred că mi-ar fi prins al naibii bine.
